MENIU

Un italian care făcea parte din clanul mafiot "Cosa Nostra" a fost arestat la Bacău

Foto: nd.edu

Un italian membru al clanului mafiot "Cosa Nostra", care era căutat de autorităţile italiene pentru şantaj şi apartenenţă la o organizaţie criminală, a fost prins de poliţiştii români la Bacău, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), printr-un comunicat remis sâmbătă NewsIn.

Potrivit autorităţilor italiene, în perioada 2005 - 2007, italianul în vârstă de 47 de ani s-a asociat cu alte persoane suspectate că ar face parte din clanul mafiot "Cosa Nostra". Membrii grupării făceau presiuni asupra patronilor unor firme cu scopul de a obţine diferite avantaje, dar şi al "procurării" voturilor cu ocazia consultărilor electorale. De asemenea, organizaţia a finanţat activităţi economice cu profitul obţinut din săvârşirea infracţiunilor, se arată în comunicatul IGPR.

În perioada menţionată, italianul şi alte persoane, membre ale clanurilor "Cosa Nostra", "Famiglia" şi "Stidda", l-au constrâns pe administratorul unei societăţi care câştigase o licitaţie să le dea 30.000 euro. Pe lângă suma de bani, administratorul societăţii a fost obligat să cumpere materiale de construcţie de la firme aparţinând organizaţiei criminale şi să-i angajeze pe unii dintre membrii acesteia, în scopul garantării controlului şi obţinerii de profit.

Pe 21 iulie, în urma unei acţiuni organizate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău, în colaborare cu Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, italianul a fost găsit în municipiul Bacău, iar pe 31 iulie a fost predat autorităţilor italiene, se mai arată în comunicatul IGPR.