Un grup de cercetători de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş au creat un ghid virtual de nutriţie
Printr-un simplu click, programul medicilor arată ce putem mânca pentru a ne feri de anumite boli şi de kilogramele în plus. Softul conţine date exacte despre circa 14 mii de alimente.
"O educaţie nutriţională îţi permite ca toată viaţa să-ţi controlezi alimentaţia, atât cantitativ cât şi calitativ să nu te trezeşti în situaţii în care eşti nevoit să faci cure disperate de slăbire. Cu atât mai mult cu cât aceste cure pot avea nişte consecinţe deosebit de grave", a afirmat unul dintre profesori.
La realizarea acestui program muncesc 80 de informaticieni, iar softul cuprinde date dintr-un tratat internaţional de nutriţie şi peste 14.000 de alimente. În doar câteva luni vom putea introduce la cuvintele cheie bolile de care suferim, iar programul va căuta imediat meniurile indicate pentru noi. Programul va fi lansat în curând pe internet şi oricine va avea acces la el în mod gratuit.