Un gazoduct care alimentează regiunea balcanică a explodat în Republica Moldova
Un gazoduct care alimentează regiunea balcanică, Razdelinaia-Izmail, a explodat duminică dimineaţă în Republica Moldova, dar tranzitul gazului către statele balcanice nu a fost afectat.
Explozia conductei, ce are un diametru de 820 de milimetri, a avut loc în jurul orei 4.20, deflagraţia fiind auzită de sătenii din Opaci şi Saiti, raionul Căuşeni.
La faţa locului s-au deplasat,
imediat, echipe de la Situaţii Excepţionale, pompieri şi poliţişti. La
locul deflagraţiei a venit şi premierul Vlad Filat. Gazul a fost
întrerupt, iar raionul Ştefan-Vodă, integral, şi raionul Căuşeni, cu
excepţia a şase localităţi, au rămas fără gaz.
Deocamdată nu se ştie ce a provocat explozia, specialiştii încă
investighează cazul. Autorităţile promit însă o restabilire a conductei
cât mai rapid - în maxim 72 de ore. Între timp, premierul Filat a
covocat autorităţile raionale şi comisia pentru situaţii excepţionale
locală, cerându-le să asigure, în regim de urgenţă, spitalelor şi
tuturor instituţiilor publice agent termic şi produse alimentare de
primă necesitate. Conducta care a explodat este veche, datând din
anul 1974.
Departamentul de urgenţă al Ministerului moldovean de Interne, citat de
Ria Novosti, a dat asigurări că tranzitul gazului către statele
balcanice nu a fost afectat, fiind asigurat prin alte două conducte.