MENIU

Un fost ministru britanic laburist a fost spion comunist, potrivit unor documente ale MI5

Foto: dailymail.co.uk

Un fost ministru laburist, care şi-a înscenat moartea în 1974, a fost spion al serviciilor secrete cehe StB în anii '60, potrivit cărţii "The Defence of the Realm: The Authorized History Of MI5", bazată pe documente ale serviciilor de informaţii britanice.

Serviciul secret britanic MI5 avea un dosar amplu privindu-l pe Stonehouse, ministru al transporturilor şi al tehnologiei, suspectat că a transmis informaţii secrete Uniunii Sovietice, scrie Daily Mail.

În 1969, un defector ceh a spus că Stonehouse ar putea fi spion, dar fostul ministru a reuşit să convingă anchetatorii MI5 că este nevinovat. La interogatoriu, acesta a fost "pe cât de calm şi sigur pe cât poate fi cineva în aceste circumstanţe", a apreciat serviciul britanic de informaţii.
Dar trădarea oficialului a fost scoasă la lumină 10 ani mai târziu, când un alt defector ceh a oferit dovezi în acest sens.

Pe lângă Stonehouse, şi doi foşti parlamentaro laburişti sunt descrişi drept agenţi comunişti în carte: Bob Edwards, agent KGB, şi Will Owen, agent StB. Nu există, însă, dovezi că vreunul dintre cei trei ar fi transmis informaţii sensibile.
John Stonehouse era cunoscut pentru că şi-a înscenat moartea în Miami (Florida) în 1974. El şi-a lăsat hainele pe o plajă, pentru a părea că s-a sinucis, şi a fugit în Australia cu amanta şi secretara sa, Sheila Buckley.

Această tentativă a fost pusă întotdeauna pe seama faptului că era anchetat pentru nereguli fiscale, dar spionajul în favoarea Cehiei ar putea oferi încă o explicaţie.
După ce a fost descoperit în Australia, Stonehouse s-a întors în Marea Britanie în 1975 şi a fost închis timp de şapte ani pentru fraudă. Fostul ministru a murit în 1988.

Cartea "The Defence of the Realm: The Authorized History Of MI5" a fost scrisă de profesorul de istorie Christopher Andrew, care a avut acces la documente secrete.

Mai multe articole despre:
MI5