MENIU

Un europarlamentar cere un raport special legat de cheltuirea fondurilor UE în România

Foto: helco.ro

Europarlamentarul german Ingeborg Graessle consideră că raportul CE demonstrează că lupta anticorupţie nu este luată în serios de clasa politică românească şi va cere Comisiei Europene un raport special privind cheltuirea fondurilor UE în România.

Referitor la concluziile raportului CE, europarlamentarul german a spus că nu este deloc surprinsă de faptul că România a primit avertismente mai dure decât Bulgaria, pentru că "deja de mai mult timp se prefigura că situaţia nu este luată în serios în România. În Bulgaria, Comisia a făcut presiuni mai mari, acolo există tot timpul cineva de la OLAF. Şi se vede că acolo se mişcă lucrurile, în timp ce în România, clasa politică nu a conştientizat că trebuie să facă ceva", a declarat Graessle.

Membră a comisiilor de buget şi control bugetar din Parlamentul European, deputata creştin-democrată a spus că va solicita Comisiei Europene să prezinte până în vară un raport special privind gestionarea fondurilor europene în România.

"Nu cred că în prezent avem destule asigurări că gestionarea fondurilor europene se face corect. De aceea avem nevoie de un raport special, care să ne arate unde sunt problemele şi cum pot fi ele remediate", a explicat Graessle.
Mai multe articole despre:
Raport fonduri europene Comisia Europeană