MENIU

Un elveţian doreşte să zboare în jurul lumii cu un avion propulsat de energia solară

Foto: Realitatea TV

Un avion care zboară doar cu energie solară. Ar putea părea un concept desprins din filmele science-fiction. Totuşi un elveţian l-a prezentat cât se poate de real în cadrul unui eveniment din Elveţia.

Chiar şi numele iniţiatorului acestui proiect duce cu gândul la un serial SF. Bertrand Piccard este hotărât să demonstreze lumii întregi posibilităţile infinite puse la dispoziţie de sursele de energie alternativă.

"Adevăratul mesaj al avionului Solar Impulse este de a arăta oamenilor obişnuiţi că, dacă un avion poate zbura în jurul lumii fără niciun fel de combustibil şi fără să polueze, oricine poate folosi această tehnologie pentru automobile, sisteme de încălzire, aer condiţionat, computere", a declarat Piccard.

Bertrand Piccard speră să piloteze acest avion revoluţionar în jurul lumii. Primele teste de zbor sunt programate în septembrie. Aparatul cântăreşte puţin peste o tonă şi jumătate şi poate transporta numai doi piloţi. Secretul stă în cele peste 12.000 de celule solare montate pe aripi. Acestea vor produce energia necesară alimentării celor patru motoare. Lansarea proiectului, rezultatul muncii a 50 de ingineri pe parcursul a şase ani, a atras peste 800 de curioşi la prezentare.
Mai multe articole despre:
invenţie calatorie energie solară