Un drum asfaltat de trei luni va fi reasfaltat, după ce s-a umplut de gropi
La nici trei luni de la începerea lucrărilor de reabilitare, DN79 va fi reasfaltat. Şoseaua care leagă Aradul de Oradea este plină de gropi şi denivelări, chiar şi pe porţiunile care fuseseră asfaltate.
Reabilitarea DN 79 a început în luna august. Lucrările ar trebui să fie gata în doi ani. Vor fi asfaltaţi, în total, 115 kilometri, iar costurile se ridică la aproape 70 de milioane de euro. Numai că sectoare din drumul asfaltat au deja probleme.
Constructorul recunoaşte că sunt probleme, dar nu se ştie încă de ce asfaltul proaspăt turnat nu rezistă. Firma italiană va reface lucrările din fondurile proprii. Termenul de predare a lucrării este august 2011.