MENIU

Un depozit de centrale termice din Timişora a ars sâmbătă noapte

Foto: RTV

Un incendiu de proporţii a izbucnit sâmbătă noapte la un depozit de centrale termice din Timişoara. Patru autospeciale de pompieri au intervenit pentru stingerea flăcărilor.

Vecinii care au văzut fumul gros şi flăcările înalte au sunat imediat pompierii. Incendiul a fost stins într-o oră. "A ars anexa firmei respective unde erau depozitate centrale termice. Am reuşit să stingem incendiul în condiţii bune. Am folosit patru autospeciale cu apă şi spumă", a declarat unul dintre pompieri.

Angajaţii depozitului nu au făcut bilanţul pagubelor, dar spun că în clădire era marfă în valoare de peste 70.000 de euro.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a vedea în ce condiţii a izbucnit incendiul. Aceştia nu exclud varianta ca focul să fi fost pus intenţionat.
Mai multe articole despre:
incendiu centrale termice depozit