MENIU

Un colos de 17 etaje a distrus şcoala în care a învăţat Mircea Eliade, pe strada Mântuleasa

Un colos de sticlă, de 17 etaje, va fi construit pe strada Mântuleasa în locul fostei şcoli unde a învăţat Mircea Eliade. Arhitectul şef al Primăriei Capitalei spune însă că avizul de construcţie acordat de Consiliul Primăriei din sectorul 3 este ilegal.
Cand spui strada Mântuleasa imediat gândul te poartă la Mircea Eliade şi la fantastica lui nuvelă. La şcoala de pe Strada Mântuleasa Mircea Eliade şi-a petrecut chiar câţiva din anii copilăriei.

Un colos de sticlă, de 17 etaje, va fi construit pe strada Mântuleasa în locul fostei şcoli unde a învăţat Mircea Eliade. Arhitectul şef al Primăriei Capitalei spune însă că avizul de construcţie acordat de Consiliul Primăriei din sectorul 3 este ilegal.

Când spui strada Mântuleasa, imediat gândul te poartă la Mircea Eliade şi la fantastica lui nuvelă. La şcoala de pe Strada Mântuleasa, Mircea Eliade şi-a petrecut chiar câţiva din anii copilăriei. Şcoala a fost evocată atât în Memoriile scriitorului, cât şi în nuvela "Pe strada Mântuleasa", al cărei personaj principal este chiar directorul şcolii.

Nu vă grăbiţi să vizitaţi locul în care scriitorul a crescut.  Din nefericire, cei în drept au considerat şcoala mult prea puţin importantă pentru sănătatea arhitecturală a urbei. Aşa că au dărâmat-o fără comentarii. În locul ei se plănuieşte înălţarea unui colos din sticla de...17 etaje.

"Ăsta este un proiect care n-ar putea să fie avizat nicăieri în Europa. Nicăieri repet. Nici în Ungaria, nici în Bulgaria. Şi că România şi Bucureştiul sunt din punctual ăsta de vedere nişt excepţii", a declarat pentru REALITATEA.NET, Şerban Sturdza, Preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România

O firmă de construcţii a fost angajată să proiecteze clădirea încă din 2007. La sfârşitul anului trecut turnul de oţel primea şi avizul arhitectului şef al Primăriei sectorului 3.

"Faptul că Primăria face astfel de gesturi nu mă face decât să afirm că cei de acolo sunt puşcăriabili. Punctul meu de vedere este împărtăşit de multă lume, numai că Administraţia nu este dispusă să vadă care sunt reacţiile", a mai spus Şerban Sturdza.

Strada Mântuleasa este clasificată drept monument naţional protejat de lege încă din 2004. Pe lângă puternica amprentă lăsată de geniul Eliade, pe străduţa care te poartă în timpuri de demult, se află şi o biserică ridicată la 1732.

./flvplayer.swf?autostart=true&showdigits=true&bufferlength=10&file=http://multimedia.realitatea.net/media/video/200908/video_125087266520221800_1.flv

Mântuleasa este supusă progresului brutal al constructiilor moderne, dar îşi păstrează farmecul dat de zidurile îngălbenite, de ornamentele din fier forjat ale porţilor mari străjuite de castani bătrâni. Oamenii de aici acceptă resemnaţi ca liniştea secolului trecut să fi brutal spartă de avize date la întâmplare.

"După părerea mea n-ar trebui să se ducă la bun sfârşit pentru că are o bază ilegală şi autorizaţia de construire trebuie emisă pe baza unor documente legale" a declarat pentru REALITATEA.NET, Gheorghe Pătraşcu, arhitectul şef al Primăriei Municipiului Bucureşti.

Arhitectul şef al Capitalei susţine că în următoarele două luni de zile ar putea intra în vigoare o lege care să permită primăriei generale să interzică astfel de construcţii în zonele patrimoniu ale Bucureştiului.

În actele noii construcţii, primăria sectorului 3 apare ca ..beneficiar. Cu toate astea arhitectul sectorului 3, Ştefan Dumitraşcu  a refuzat să ne acorde un punct de vedere.

Mircea Eliade găsea strada Mântuleasa misterioasă, undeva între fantastic şi realitate. Acum totul pare trist, pierdut între frânturi interbelice, modernizare şi..nepăsare.

Mai multe articole despre:
şcoală construcţie aviz arhitect Mircea Eliade