MENIU

Un cetăţean ucrainean a declarat că a fost bătut de poliţiştii de frontieră

Foto: Realitatea Tv
Foto: Realitatea TV

Acuze grave la adresa poliţiştilor de frontieră maramureşeni. Un cetăţean ucrainean a susţinut că a fost băgat în spital de mai mulţi agenţi ai poliţiei de frontieră după ce aceştia l-au bătut chiar în sediul punctului vamal de la graniţa cu Ucraina. Vameşii au spus că bărbatul era beat şi că nu i-au aplicat decât o amendă pentru tulburarea liniştii publice.

Vasile Fedea se întorcea acasă în Ucraina, după ce şi-a vizitat rudele din Sighetu Marmaţiei. Bărbatul a susţinut că a fost bătut după ce a cerut explicaţii agenţilor, supărat că circulaţia în punctul de frontieră era oprită de mai mult timp. Poliţiştii de forntieră au negat toate acuzaţiile.

"Persoana în cauză era într-o stare de ebrietate evidentă, a adresat injurii poliţiştilor de frontieră maramureşeni şi a tulburat ordinea şi liniştea publică din punct, ca urmare lucrătorii noştri l-au sancţionat cu amenda de 200 de lei", a declarat Iulia Stan ,purtător de cuvânt PJPF Maramureş.  

Familia victimei a precizat că-şi va căuta dreptatea atât în Ucraina, cât şi în Romania, iar dacă nu va reuşi, se va adresa cu o plângere la Curtea Europeană.