MENIU

Un bătrân, mort în spital, a fost abandonat în holul unităţii, susţin membrii familiei

Un bătrân, decedat de două zile, a fost abandonat pe o targă, în holul unităţii sanitare
Foto: RTV

Farkas Adam, în vârstă de 74 de ani, decedat de două zile, a fost lăsat pe o targă, în holul unităţii sanitare, au spus membrii familiei sale. Medicii îşi asumă parţial vina pentru cele întâmplate.

Bărbatul a murit în urma unei insuficienţe cardiace avansate la Spitalul Clinic Judeaţean din Târgu-Mureş. Familia a aflat de deces după câteva zile. "Duminică am fost la spital în vizită la tatăl meu şi atunci am aflat că murise. Trupul i l-am găsit pe hol, în faţa salonului. Mobilul era lângă el", a declarat fiul bărbatului, Farkaş Botond.

Medicul care l-a îngrijit pe bătrân recunoaşte că nu a procedat cum ar fi trebuit. "Este vină comună. Nici ei (medicii -n.r.) nu au cerut un număr de telefon şi nici familia nu a lăsat un număr de contact, iar conform legii ei (medicii -n.r.) nu trebuie să ceară număr de contact", a precizat medicul primar, Frigy Attila.

"Telefonul mobil este un lucru personal şi noi nu avem dreptul să avem acces la lucrurile personale. În caz de deces, cadavrul sta trei ore în salon si apoi pleacă la morgă. Eu ştiu că în acest spital se respecta procedurile", a explicat directorul medical al spitalului, Ovidiu Gîrgovan.

Ulterior, conducerea spitalului a declarat că bărbatul decedat a fost scos pe hol pentru a fi dus la necropsie.