Un bărbat înarmat cu două grenade a intrat în sediul preşedinţiei sârbe
Un bărbat înarmat a intrat în sediul preşedinţiei sârbe. Bărbatul avea asupra sa două grenade. Atacatorul a ameninţat că va declanşa una dintre grenade la ora 14:00 GMT (17:00, ora României), dacă revendicările sale, de ordin personal, nu sunt îndeplinite, a declarat o sursă din poliţie, relatează AFP.
Membrii ai poliţiei se află înăuntru şi în jurul clădirii şi încearcă să îl captureze pe necunoscut. "O echipă de negociatori a ajuns la faţa locului pentru a încerca să-l convingă pe atacator să se predea. El a pătruns în sediu pe la intrarea vizitatorilor", a declarat o sursă citată de AFP.
El se află la parterul clădirii preşedinţiei. O grenadă ar fi abandonat-o la intrarea clădire, în timp ce celeilalte i-a tras cuiul şi a păstrat-o la el. Necunoscutul îşi anunţase intenţiile într-un e-mail, a declarat o sursă din poliţie citată de AFP. E-mailul a fost trimis la o adresă neprecizată cu 40 de minute înainte de a merge la Preşedinţie. Incidentul s-a produs în jurul orei locale 12:00 (13:00, ora României).
Bărbatul
este "un caz psihiatric" a
declarat o sursă din poliţie. În interiorul şi în exteriorul clădirii se află poliţişti care încearcă
să îl captureze pe necunoscutul înarmat. "Bărbatul se numeşte Dragan Marici şi a cerut, într-un mesaj adresat
unui număr de 11.000 de destinatari, să-i fie rezolvat cazul până la
ora locală 16:00. El pare a fi nemulţumit de o decizie a unui tribunal
al comerţului", a spus sursa.
"Cer încheierea, cu guvernul sârb, până la ora 16:00, a unui acord pe
această chestiune. În caz contrar, voi arunca în aer una dintre bombe",
a spus el în mesaj. Deocamdată nu se ştie dacă preşedintele Boris Tadici este în sediul preşedinţiei.
Bărbatul înarmat din sediul Preşedinţiei sârbe a făcut greva foamei timp de 80 de zile în 2004
Bărbatul înarmat care a intrat în sediul Preşedinţiei de la Belgrad, Dragan Marici, a făcut greva foamei timp de 80 de zile în 2004, a vrut să îşi vândă un rinichi şi a ameninţat să îşi dea foc.
El "a apelat la Tadici pentru că Tadici a fost cel care i-a promis că Partidul Democratic va combate corupţia", a explicato sursă din poliţie.
"O echipă de negociatori discută cu el", a declarat un oficial din poliţie.
"Bărbatul s-a prezentat la intrarea folosită în mod normal de jurnalişti şi de cei care vin să viziteze clădirea", a declarat un ofiţer de presă a preşedintelui, Jasmina Stojanov. "Acum este închis într-o zonă de siguranţă, între două uşi, dintre care una blindată. Poliţia i-a luat dintre bombe omului, dar mai are una în mână", a spus ea, refuzând că precizeze dacă Tadici se află în clădire. "Nu pot să vă spun nimic nici despre deplasările preşedintelui, nici despre securitatea sa. Serviciul său de securitate se ocupă de aceasta", a subliniat ea.
Ministrul Apărării, Dragan Şutanovaţ, a fost văzut intrând în clădire,
iar poliţia a închis zona din jur, Siguranţa de la una dintre cele două
grenade a fost scoasă.
Incidentul intervine a doua zi după vizita la Belgrad a vicepreşedintelui american Joe Biden, în cursul căreia s-a convenit consolidarea relaţiilor dintre Serbia şi Statele Unite, glaciale după recunoaşterea Kosovo de către Washington.