MENIU

Un bărbat din Dâmboviţa a căzut cu maşina într-o râpă de 100 de metri

Foto: emaramures.ro

Un autoturism a căzut într-o râpă de 100 de metri, în localitatea dâmboviţeană Vârfuri, după ce şoferul a pierdut controlul volanului, cei trei pasageri aflaţi în maşină scăpând doar cu răni uşoare.

Conducătorul auto, în vârstă de 39 de ani, s-a urcat la volan deşi nu avea permis şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Într-o curbă periculoasă a pierdut controlul volanului şi a căzut cu autoturismul în râpă. "Şoferul nu avea permis şi s-a constatat o alcoolemie de 0,80 mg/litru de alcool în aerul respirat", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa, Andreea Mihălăchioiu.

Şoferul şi unul dintre pasageri s-au ales cu răni uşoare şi au reuşit să iasă singuri din prăpastie. Cel de-al doilea pasager, a rămas blocat în maşină şi a avut nevoie de echipajul de la descărcerare pentru a ieşi, acesta având piciorul rupt.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa a întocmit dosar pe numele şoferului pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a poseda permis şi riscă până la şapte ani de închisoare.

Mai multe articole despre:
accident poliţie şofer Dâmboviţa carnet râpă