MENIU

Un bărbat a murit după ce a consumat conservă de peşte infestat cu toxina botulinică

Foto: RTV

Un bărbat a murit marţi la Spitalul Matei Balş din Bucureşti după ce a mâncat dintr-o conservă cu peşte infestat cu toxină botulinică. În spital sunt internaţi alţi cinci bărbaţi cu diagnosticul de botulism.

Bărbaţii au vârsta între 25 şi 53 de ani şi sunt angajaţi pe un şantier din judeţul Argeş. Săptămâna trecută au consumat peşte în ulei şi în sos tomat infestat cu toxina botulinică. Au ajuns la spital în stare gravă.

Bărbaţii internaţi răspund bine la tratament. "Boala se manifestă cu pierderea vederii sau pacientul vede dublu şi se poate să ajungă la stop cardiac", a declarat directorul institutului Matei Balş, Adrian Streinu Cercel.

Conservele de peşte proveneau din Thailanda.

Mai multe articole despre:
Thailanda peşte botulism toxină conservă