MENIU

Un băiat de nouă ani din DrobetaTurnu Severin a murit strivit de o poartă metalică

Foto: RTV

Un băieţel de numai nouă ani a murit duminică seară zdrobit de poarta unei grădiniţe, în Drobeta Turnu Severin.

Copilul se plimba cu rolele împreună cu alţi trei prieteni în jurul grădiniţei 22 din Drobeta Turnu Severin. Câţiva martori au spus că băiatul a încercat să escaladeze o poartă care era proptită de gardul grădiniţei fără să fie, însă, asigurată.

Poarta trebuia să o înlocuiască pe cea veche, care se defectase. Din nefericire, aceasta s-a prăbuşit peste copil. Deşi băieţelul a fost transportat de urgenţă la spital, medicii nu au mai putut face nimic.

"Am fost sesizaţi că în curtea grădiniţei 22, o poartă metalică a căzut peste băiatul de nouă ani. Acesta s-a accidentat , leziunile au fost grave, la scurt timp survenind decesul. Cercetările continuă pentru stabilirea persoanelor care se fac vinovate de lăsarea porţii nesupravehheate în curtea grădiniţe", a declarat Eugen Lojigan, reprezentantul poliţiei din Drobeta Turnu Severin.

Mai multe articole despre:
deces grădiniţă copil poartă autorităţi role leziuni