Un băiat de 13 ani a şofat pe străzile din Bacău
Inconştienţă maximă pe străzile din Bacău. Un copil de 13 ani nu a mai avut răbdare până la majorat - când ar fi avut dreptul legal să conducă - şi a şofat în voie pe drumurile publice. Imaginile îl surprind conducând pe lângă pietoni şi biciclişti.
Băiatul a învăţat să conducă un vehicul la cursurile de carting, conform lui Paul Toma, comisar şef Poliţia Rutieră.
Imaginile îl surprind pe băiat conducând pe lângă pietoni şi biciclişti, pe o distanţă de câţiva kilometri. Doi prieteni de-ai săi, care erau şi ei în maşină, au filmat momentul şi l-au postat pe internet.
În înregistare, puştiul care se distrează la volan merge cu 80 de km pe oră.