Un băcăuan a pornit într-un tur al Europei pe bicicletă
De la Bacău, capătul Europei este departe. Dar puţin mai aproape dacă mergi pe bicicletă. Aşa cum face Anton, un băcăuan temerar care pe 28 iulie a dat prima pedală dintr-un drum de 25.000 de kilometri. Până în ţările Scandinave.
Anton a pornit la drum din satul său natal Valea Mare. Va pedala din greu, va dormi în cort, va căuta de lucru în oraşele prin care va trece ca să facă rost de bani pentru mâncare.
"Am avut o săptămână în care nu am dormit deloc, numai la asta m-am gândit. Am devenit dependent de expediaţia asta", a mărturisit Anton Duma. Anton ştie de unde a plecat în expediţia lui, dar nu ştie unde şi când se va încheia. Visează doar, ambiţios, să ajungă până în ţările scandinave.
Odată cu startul în expediţia lui Anton au început şi emoţiile mamei sale care a rămas acasă. Urările mamei l-au ambiţionat şi mai mult pe Anton. Ştie de greutăţi îl aşteaptă, este biciclist cu multe sute de ore în şa.