MENIU

Un austriac în vârstă de 100 de ani a participat la un concurs de aruncarea greutăţii!

Foto: sportmaniacos.com

Austriacul Alfred Proksch, în vârstă de 100 ani, a câştigat joi medalia de aur la proba de aruncarea greutăţii, în cadrul Reuniunii de Atletism pentru veterani, care se desfăşoară la Lahti (Finlanda), informează site-ul oficial al competiţiei.

Alfred Proksch a reuşit la aruncarea greutăţii o performanţă de 2,84 metri şi a obţinut primul loc pe podium. Distincţia pe care a primit-o însă are un caracter mai mult simbolic, pentru că austriacul a fost singurul concurent de la această probă. El va mai participa şi la aruncarea discului, acolo unde, la fel ca la prima probă, va fi singurul combatant.

Proksch este cel mai în vârstă participant la reuniunea din Finlanda, dar în acelaşi timp este şi cel mai bătrân atlet încă în activitate. Austriacul are la activ numeroase medalii obţinute de-a lungul carierei, atât la competiţiile normale, cât mai ales la cele pentru veterani, unde este un cunoscut.

Atletul austriac s-a născut la 11 decembrie 1908, iar prima competiţie majoră la care a participat a fost Olimpiada de vară din 1936, de la Berlin (Germania), acolo unde reuşea o clasare pe locul 6 la săritura cu prăjina, după o performanţă de 4 metri. Proksch îşi aduce aminte că sărea cu o prăjină de bambus, făcută din mai multe bucăţi, iar la aterizare nu îl aştepta o saltea moale, ci o groapă cu nisip, astfel încât trebuia să cadă "în patru labe ca pisica", pentru a nu se accidenta grav.

Odată cu înaintarea în vârstă, austriacul nu a mai putut concura la săritura cu prăjina, astfel încât a "migrat" spre aruncarea greutăţii şi aruncara discului. De asemenea, în afară de faptul că participă la reuniunile atletice, Proksch este şi pictor, el având mai multe lucrări expuse în Germania.

Reuniunea de Atletism de la Lahti are loc în perioada 28 iulie - 8 august, iar România este reprezentată de 18 sportivi (9 bărbaţi şi 9 femei), cu vârste cuprinse între 45 şi 85 de ani, iar aceştia concurează la 25 de probe din competiţie. Până acum, cea mai bună performanţă a fost obţinută de Elena Pagu, în vârsta de 83 de ani, care a cucerit medalia de aur la proba de 5 kilometri marş.
Mai multe articole despre:
atletism Austria aruncarea greutăţii