MENIU

Un asteroid a fost studiat pentru prima oară înainte să lovească Pământul

FOTO: Wikipedia.org

Oamenii de ştiinţă de la Queen's University din Belfast au studiat, pentru prima dată, un asteroid înainte să ajungă în atmosfera Pământului şi să explodeze. Tot în premieră, oamenii de ştiinţă au reuşit de curând să recupereze şi rămăşitele acestuia, acest lucru nemaifiind realizat niciodată.

Asteroidul, intitulat 2008 TC 3, cântărea 80 de tone şi avea un diametru de patru metri. A explodat la o altitudine de 37 de kilometri, în octombrie 2008, iar bucăţi din el au fost descoperite de curând, în deşertul Nubian, din Sudan.

Astronomii de la  Queen's Astrophysics Research Centre au remarcat asteroidul cu puţin înainte să ajungă pe Pământ şi au reuşit să îi determine compoziţia chiar înainte de explozie. “Acesta a fost primul impact prevăzut al unui asteroid şi pentru prima oară când oamenii de ştiinţă au reuşit să analizeze un asteroid înaintea unui impact iminent”, a declarat profesorul Alan Fitzsimmons. “A fost foarte important să ne dăm seama despre ce fel de asteroid era vorba pentru a avea o imagine clară despre mărimea şi provenienţa sa”, a mai adăugat cercetătorul.

Oamenii de ştiinţă au reuşit să urmărească obiectul doar printr-o coincidenţă, cercetarea fiind realizată de două centre, unul în nordul Irlandei şi unul în Spania (telescopul William Herschel).
Mai multe articole despre:
asteroid pământ Belfast atmosferă