Un american a trimis trei concetăţeni în România să-i răpească fiul
Răpire ca-n filme în Braşov. Un american a trimis în România trei persoane ca să-i răpească fiul de la mama româncă şi să îl ducă în Statele Unite. Cei trei l-au urmărit pe băiatul de opt ani timp de trei zile, iar marţi l-au luat din curtea şcolii, în timpul unei pauze.
Cei trei americani au intrat în şcoală, s-au dus până în clasă şi i-au cerut învăţătorului să-i arate cine este copilul pe care îl căutau. L-au găsit, i-au dat câteva dulciuri şi au plecat cu el din şcoală.
"Practic, organizatoric, şcolii nu avem ce să îi reproşăm. Grija profesorului de servici este să nu apară probleme între elevi, nicidecum nu poţi să te gândeşti că un adult ar putea să intre într-o şcoală şi să răpească un copil", a precizat Carmen Tănăsescu, inspector şcolar general Braşov.
Primarul din localitate spune că poliţiştii comunitari patrulează în jurul şcolilor, însă nu poate fi în permanenţă câte un om al legii lângă fiecare şcoală. Aşa se face că nimeni nu i-a văzut pe americani când urcau cu forţa copilul în maşină.
Răpitorii au lăsat maşina la firma de închirieri, după care au luat un taxi şi au încercat să iasă din ţară spre Bulgaria. Între timp, mama băiatului a fost alertată de conducerea şcolii din Braşov că fiul ei a fost răpit, a fost anunţată poliţia, iar cei trei au fost daţi în consemn la frontieră.
400 de poliţişti au început să răscolească toată ţara pentru a-l găsi pe copil. Acesta a fost văzut de poliţiştii de frontieră marţi noapte în taxi, la vama Giurgiu.
Copilul a fost înapoiat mamei, iar cei trei cetăţeni americani sunt audiaţi în aceste momente de poliţişti şi vor fi cercetaţi pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Americanii nu pot fi însă judecaţi pe teritoriul ţării noastre.
"Am luat măsura de obligare de a nu părăsi ţara. 30 de zile, învinuiţii nu au voie să părăsească teritoriul ţării cu excepţia cazului în care vor contesta măsura şi instanţa va decide altceva", a declarat Claudiu Sandu, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.