MENIU

Un altfel de Dragoş Dinu

Foto: Money Express

Dragoş Dinu, unul dintre cei mai bine cotaşi manageri din farma românească, se gândeşte să ofere consultanţă fondurilor de investiţii interesate de achiziţii pe piaţa locală - mai ales în contextul oportunităţilor apărute după o severă devalorizare a activelor. Compania de consultanţă în care Dinu a intrat ca partener, la sfârşitul anului trecut, cu 30% din acţiuni se numeşte Link Resource. Dinu e asociat aici cu Nicolae Voiculescu (fostul director al producătorului de medicamente Novartis România) şi Alexandra Petrilă (de asemenea, ex Novartis). Al patrulea acţionar al companiei este Ion Nestor, partener coordonator al uneia dintre cele mai importante case de avocatură de business - Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP). În afară de consultanţa pentru private equity (ce ar trebui să deţină ponderea în business), Link Resource este interesată şi de remodelări de business, "date fiind presiunile din această perioadă." În acelaşi timp, Dinu ar fi dispus să acorde consultanţă autorităţilor pentru întocmirea unei legislaţii solide privind asigurările private de sănătate, scrie MONEY EXPRESS.
Mai multe articole despre:
manageri companie Dragoş Dinu