MENIU

Un adolescent de 14 ani şi-a recăpătat vederea după a fost supus unei operații cu succes la Iași. Medicii i-au îndepărtat o tumoră oculară de 8 cm

Un adolescent de 14 ani şi-a recăpătat vederea după a fost supus unei operații cu succes la Iași. Medicii i-au îndepărtat o tumoră oculară de 8 cm

O echipă de medici de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi au redat vederea unui adolescent de 14 ani, după ce i-au operat de o tumoră orbitară gigant, de opt centimetri. Potrivit medicilor, băiatul a trăit timp de 5 ani cu tumora respectivă.

"A venit la noi la spital pentru că ochiul stâng îi ieşea din orbită. Asta se numeşte exoftalmie. Nu mai vedea bine cu ochiul stâng şi atât cât vedea, vedea dublu. Copilul are o evoluţie din 2019 a bolii, când a fost supus prima dată unei intervenţii chirurgicale într-o clinică din ţară. Au urmat încă alte trei intervenţii chirurgicale, ultima fiind realizată aici, la noi, la Iaşi, în care s-a reuşit să scoatem complet tumora de orbită. Mai bine zis, o tumoră de glandă lacrimală care a recidivat pentru că a fost rezecată incomplet", a declarat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.

Potrivit sursei citate, tumora este benignă.

"Dacă o să mai crească, o să îi facem Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife. Faptul că s-a adresat clinicii noastre probabil că demonstrează încrederea pe care pacienţii din toată ţara o au în acest spital", a arătat medicul.

Acesta a explicat că tumorile orbitare sunt rare. La Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi ajung aproximativ anual 15 astfel de cazuri.

"Incidenţa lor este mică datorită patologiei şi frecvenţei lor în populaţia generală. Dar atunci când apar sunt catastrofale pentru că determină un handicap major pentru pacient, scade vederea şi nu mai vede bine. În situaţii critice se poate să pună în pericol chiar şi viaţa pacientului, pentru că se extind în toată cutia craniană. De aceea în anumite situaţii nu mai putem face nimic. Intervenţiile chirurgicale la nivelul orbitei sunt complexe, pentru că este afectată toată orbita, care e o cavitate mică", a mai spus Eva.

Mai multe articole despre:
vedere adolescent tumora spital iasi