MENIU

Ultima găselniţă a şomerilor: îşi iau concediu medical

Foto: Dailymail.co.uk

Concediile medicale în perioada şomajului, ultima găselniţă de stat acasă pe bani frumoşi. În judeţul Arad, din cei 7.000 de şomeri, o mie s-au îmbolnăvit peste noapte. În acest caz, ei nu mai primesc indemnizaţia de şomaj, ci aproape 90% din salariul pe care îl aveau înainte de disponibilizare.

Suma ajunge la câteva mii de lei în cazul multor persoane. În Arad, agenţia de şomaj deja a epuizat fondurile alocate pe 2009 pentru plata concediilor medicale.

Situaţia i-a şocat pe reprezentanţii Prefecturii Arad.

"Ordonanţa de Guvern din 2005 permite celui care se află în şomaj, dacă se îmbolnăveşte, să nu mai fie în şomaj şi să primească, conform certificatului medical, 80, 90% din salariile de pe ultimele 6 luni pe care le-a avut înainte. Sunt situaţii în care oamenii primeau 7 milioane şomaj şi au avut 89, 90 de milioane salariu şi acum primesc 40, 50 de milioane din banii publici", a declarat Calin Bibartz, prefectul Aradului.

În ianuarie, suma plătită şomerilor pentru concediile medicale ajungea la 10.000 de lei. Acum, e de 45.000 de lei.

"Concediile sunt emise la cabinetele medicale de la ţară (...) Sunt mulţi care au avut salarii mari pe la bănci mai ales (...), unde salariile lor erau consistente, de pe funcţii de comandă", a precizat Marinel Hentesh, director adjunct AJOFM Arad.

"Soluţia pe care noi o vedem este ca imediat să se modifice procedurile prevăzute în actele normative în cauză, să nu mai dăm şansa acestor escroci de dimensiune naţională să fure, să-şi însuşească din bani publici, nemeritaţi", a spus Ionel Rusu, lider sindical.

Banii plătiţi pentru concediile şomerilor sunt luaţi din fondul naţional de asistenţă socială, la care cotizează toţi cei care merg zilnic la serviciu. Autorităţile arădene spun că ilegalităţile în aceste cazuri pot fi descoperite simplu: falşii bolnavi iau adeverinţe medicale, dar nu şi reţete pentru medicamente. Legea nu permite însă celor de la Casa de Asigurări de Sănătate să verifice dosarele din acest punct de vedere.