MENIU

UEFA a anunţat patru candidaturi pentru organizarea EURO 2016

Foto: www.sportm.ro

Forul fotbalistic european a înştiinţat, marţi, că Franţa, Italia, Turcia, dar şi Norvegia împreună cu Suedia şi-au depus candidaturile oficiale pentru a găzdui turneul final din 2016.

UEFA a precizat printr-un comunicat că va verifica eligibilitatea celor patru candidaţi în conformitate cu procedurile standard impuse de organizarea unui astfel de eveniment, iar apoi va confirma lista oficială a potenţialilor amfitrioni.

Pe data de 3 aprilie ţările candidate vor putea începe să-şi completeze dosarele pe care vor trebui să le prezinte forului condus de Michel Platini până pe 15 februarie 2010. Apoi, în luna martie a anului viitor, un grup de experţi acreditaţi de UEFA vor examina dosarele organizatoarelor şi vor întocmi rapoarte pe baza acestora către Comitetul de Organizare al EURO 2016.

Altfel, 9 martie a reprezentat data scadentă până la care se puteau depune candidaturile pentru găzduirea Campionatului European din 2016. Înaintea termenului limită acest demers a fost făcut de Franţa, Italia, Turcia, dar şi de Norvegia împreună cu Suedia.
Mai multe articole despre:
UEFA Michel Platini EURO 2016