MENIU

Udrea susţine că nu e nevoie de o lege a picnicului

Foto: wordpress.com

Ministrul interimar al Mediului, Elena Udrea, a declarat, marţi, că nu este nevoie de o lege a picnicului, deoarece prevederile actuale privind interdicţia focului din legile agriculturii şi silviculturii sunt suficiente.

"Legea picnicului nu este un proiect în derulare la Ministerul Mediului. Consider că reglementările din legea agriculturii şi legea silviculturii privind interdicţia aprinderii focului în zone neprotejate sunt suficiente", a precizat Udrea.

Sâmbătă, directorul de programe al Asociaţiei Green Revolution, Cornel Belciug, declarase pentru NewsIn că asociaţia a lucrat cu specialişti din Ministerul Mediului şi cu o firmă de avocatură pentru a realiza o lege simplă, uşor de aplicat şi de înţeles, astfel încât oamenii să ştie ce au voie şi ce nu au voie să facă atunci când ies la picnic.

Potrivit acestuia, consiliile locale care au în grijă spaţiile verzi ar fi trebuit să amenajeze zone specifice pentru picnic, îngrădite, dotate cu puncte de colectare selectivă, toalete ecologice, locuri speciale pentru foc, fie delimitate cu pietriş, fie echipate cu grătare, precum şi locuri de parcare şi care să fie păzite.