MENIU

Udrea: M-am oferit să pun la dispoziţia Elenei Băsescu, din bani personali, un sediu de campanie

Foto: NewsIn

Elena Udrea a scris luni, pe blogul personal, că a plătit din banii proprii chiria pentru sediul de campanie al Elenei Băsescu, şi nu din banii publici, cum au declarat câteva publicaţii on-line.

"Este adevărat că personal am susţinut candidatura Elenei şi că m-am oferit să îi pun la dispoziţie, din bani personali, un sediu de campanie. Cum sunt un om care îşi respectă cuvântul, începând cu data de 1 aprilie i-am oferit acesteia o parte din spaţiul aferent biroului meu parlamentar şi am plătit personal chiria pentru sălile ocupate de EBA şi de echipa ei", explică ministrul Turismului.

"Dacă cineva şi-ar putea închipui că opozanţii preşedintelui au intenţia să îşi diminueze atacurile concentrate pe EBA, pot să îi spun că se înşeală", scrie Elena Udrea, referitor la articolele apărute luni în câteva publicaţii electronice, care mai declarau că angajaţi ai biroului ei au fost la dispoziţia Elenei Băsescu.

"Chiria pe întregul spaţiu este de 2000 lei pe lună, iar de la 1 aprilie biroul meu parlamentar a funcţionat într-o sală de doar 20 de metri pătraţi, faţă de 80 de metri pătraţi până atunci, motiv pentru care cheltuielile aferente, cele decontate la Camera Deputaţilor, au scăzut la 500 lei pe lună," explică Elena Udrea, argumentând scăderea cheltuielilor prin decontare la Camera Deputaţilor.

"Pe site-ul Camerei Deputaţilor se menţionează că aş fi decontat, în luna aprilie, suma de 5.624 lei reprezentând chirii şi utilităţi, însă acest decont include suma de 2.000 lei pentru chiria aferentă lunii martie şi pe cea de 500 lei pentru chiria aferentă lunii aprilie, diferenţa fiind reprezentată de alte cheltuieli care nu au nimic de-a face cu chiria", a mai spus ministrul Turismului.

"Mă bucur că sediul meu de campanie, devenit ulterior şi sediul biroului meu parlamentar, i-a adus noroc şi Elenei Băsescu", precizând, "spre iritarea unora", că ar pune oricând la dispoziţia lui Traian Băsescu, dacă va avea nevoie, spaţiul respectiv, ca sediu de campanie pentru competiţia electorală de la sfârşitul acestui an.

Citeşte şi Cheltuielile deputaţilor pe ultimele patru luni au fost făcute publice