UDMR semnează la congres şi moţiunea de cenzură pe care o iniţiază alături de PNL
Parlamentarii UDMR reuniţi la Cluj, la Congresul formaţiunii, îşi dau semnătura şi pe moţiunea de cenzură pe tema impozitului forfetar, care va fi depusă împreună cu PNL, a declarat pentru NewsIn liderul senatorilor UDMR, Verestoy Attila.
Tema moţiunii de cenzură priveşte introducerea de către Guvern a impozitului forfertar. "Nu suntem de acord cu introducerea impozitului forfetar pentru că suntem de părere că va avea un efect psihic, mai ales, negativ şi nu se justifică", a spus Verestoy.
El a menţionat că
hotărârea în acest sens a fost luată sâmbătă de conducerea UDMR urmând
ca parlamentarii prezenţi la Congres să-şi depună semnătura pe acest
document, între aceştia numărându-se 22 deputaţi şi 9 senatori ai
Uniunii. De asemenea, preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor ne-a
declarat că finalizarea şi depunerea se va face luni.
La rândul
său, Crin Antonescu, liderul liberalilor, a anunţat că moţiunea este
foarte probabil să fie depusă marţi. Antonescu a precizat că
semnăturile sunt gata adunate din partea PNL, iar liberalii mai caută
doar titlul potrivit pentru demersul lor. De asemenea, preşedintele PNL
a mai spus, la Cluj, unde a participat la congresul UDMR, că
formaţiunea pe care o conduce contează şi pe sprijinul parlamentarilor
Uniunii la depunerea moţiunii de cenzură.