Ucraina sărbătoreşte Ziua Independenţei cu o paradă militară
Ucraina a sărbătorit luni Ziua Independenţei. La 18 ani de la separarea de fostul URSS, autorităţile de la Kiev au pregătit o impresionată paradă militară. Festivităţile au început cu discursul preşedintelui Viktor Iuşcenko.
La ceremoniile aniversare de la Kiev au participat şi membrii guvernului, în frunte cu premierul Iulia Timoşenko. Ziua naţională a adunat în piaţa centrală din Kiev o mare de oameni, dornici să sărbătorească independenţa de fostul URSS.
Potrivit unor recente sondaje de opinie, peste 56% din populaţia ţării consideră evenimentul din 24 august 1991 un câştig pentru Ucraina. Într-un mesaj de felicitare trimis Iuliei Timoşenko, premierul rus Vladimir Putin şi-a exprimat speranţa că, prin acţiunea celor două guverne, relaţiile bilaterale se vor îmbunătăţi.