Ucraina a aniversat fără fast cinci ani de la Revoluţia portocalie
Câteva zeci de ucraineni s-au strâns duminică în piaţa din centrul Kievului, pentru a marca împlinirea a cinci ani de la Revoluţia portocalie, al cărei erou, preşedintele Viktor Iuşcenko, urmează să rostească un discurs în cursul serii, relatează AFP.
Manifestaţiile de sărbătoare au fost, însă, modeste, în timp ce ţara este preocupată atât de criza economică, cât şi de alegerile prezidenţiale din 17 ianuarie. \"Este o sărbătoare pentru sufletul meu\", a declarat pentru AFP Lidia Demianova, care poartă o eşarfă portocalie în jurul braţului.
Această pensionară în vârstă de 72 de ani a venit în Piaţa Maidan (Piaţa Independenţei), centrul revoltei populare din 2004 care a propulsat Kievul pe harta politică a Europei, fără a răspunde la aşteptările ucrainenilor.
În urmă cu cinci ani, sute de mii de ucraineni au înfruntat zăpada şi frigul pentru a manifesta, începând cu 22 noiembrie, timp de aproape trei săptămâni. În final, ei au obţinut anularea pe motiv de fraudă a victoriei candidatului puterii la alegerile prezidenţiale, Viktor Ianukovici, susţinut deschis de Kremlin.
Acest elan popular a deschis calea pentru alegerea la preşedinţie a lui Viktor Iuşcenko, pe atunci oponent prooccidental. Ucraina, fosta republică sovietică aflată până atunci îm umbra Moscovei, a reprezentat pentru mulţi speranţa şi visul democraţiei la porţile Europei, căreia spera să i se alăture rapid.
Dar aşteptările s-au lovit de atunci de o realitate dură: schimbările promise, cum ar fi apropierea de Uniunea Europeană, sau lupta împotriva corupţiei, nu s-au concretizat, în timp ce, pe parcursul crizelor politice, foştii aliaţi \"portocalii\", preşedintele Iuşcenko şi premierul Iulia Timoşenko, au devenit inamici înverşunaţi. Ei urmează să se înfrunte la alegerile prezidenţiale prevăzute pentru 17 ianuarie.
\"Bineînţeles că sunt dezamăgit. Iuşcenko şi Timoşenko au trădat idealurile Revoluţiei\", mărturiseşte Andri Avramenko, un fost participant la Revoluţie, care afişează totuşi un fular portocaliu în jurul gâtului.
Demianova se arată însă mai optimistă. \"Nu se poate face totul dintr-o dată, dar Revoluţia a dat un impuls schimbărilor\", spune ea.
Cu ocazia sărbătorii de \"Ziua libertăţii\", pe care a instaurat-o după alegerea în fruntea ţării, preşedintele Iuşcenko urmează să pronunţe în cursul serii un discurs care va fi urmat de un concert.