Ucigaşul unei tinere a fost legat şi predat justiţiei de către tatăl ei, la 27 de ani de la crimă
Condamnat în absenţă în 1995 pentru că a ucis o adolescentă franceză în urmă cu 27 de ani, un cardiolog german a fost găsit legat în Mulhouse, estul Franţei, el fiind aparent predat astfel justiţiei de către tatăl victimei sale, relatează AFP.
Medicul Dieter Krombach, 74 ani, aflat în centrul unui foileton
judiciar franco-german care durează de 20 de ani, a fost găsit duminică
noapte legat şi lovit, în faţa unei clădiri din apropierea tribunalului
din Mulhouse, în apropierea frontierei germane. Poliţia locală fusese
prevenită de un apel telefonic anonim.
Potrivit avocatului
medicului, Francois Serres, clientul său a fost răpit în Bavaria
"sâmbătă seară, când se pregătea să urce în maşină". "A fost urcat într-o maşină în care se aflau trei persoane, dintre care
două vorbeau rusa, şi o alta care dădea ordine într-o altă limbă,
neidentificată", a spus Serres.
El a fost "bătut de patru ori, lovit mai ales în cap", a spus avocatul,
adăugând că medicul a suferit şi un infarct, iar starea sa de sănătate
este îngrijorătoare.
Vizat de un mandat de arest, medicul a fost spitalizat sub regim de
pază. El fusese condamnat în Franţa în 1995, dar niciodată arestat,
pentru moartea tinerei Kalinka Bamberski.
Atenţia s-a îndreptat imediat spre André Bamberski, 74 de ani, tatăl
victimei. El locuieşte în sud-vestul Franţei, dar în acea noapte se
afla în Mulhouse. Bamberki a fost pus sub acuzare pentru răpire,
sechestrare arbitrară, vătămare corporală şi asociere infracţională.
"Nu recunoaşte faptele, dar recunoaşte că l-a supravegehat pe Krombach
şi a angajat detectivi particulari în acest scop", a spus procurorul
Jean-Pierre Alacchi. "S-a stabilit că el era în contact telefonic cu
presupuşii răpitori", a precizat procurorul, adăugând că unul dintre
autorii agresiunii, un cetăţean german sau austriac, a fost arestat în
Germania.
Potrivit procurorului, s-au găsit 19.000 de euro în hotelul în care a stat Bamberski în Mulhouse.
Cazul datează din 1982: Kalinka Bamberski, în vârstă de 14 ani, a fost
găsită moartă în locuinţa noului iubit al mamei sale, medicul Krombach.
Pe braţe avea urme de injecţii, dar ancheta a fost clasată fără urmări
în Germania.
Tatăl tinerei, care a spus că fiica sa a fost drogată de medic pentru a
fi violată, a depus plângere în Franţa. În opinia sa, prima autopsie a
fost practicată de prieteni ai lui Krombach pentru "a se ascunde
violul". André Bamberski a obţinut în 1985 exhumarea pentru autopsiere în Franţa
a cadavrului fiicei sale, autopsie care a demonstrat, după cum el a
spus, că "organele genitale şi bazinul fuseseră scoase".
În 1995, Dieter Krombach este condamnat la Paris la 15 ani de
închisoare. Un mandat internaţional de arestare a fost emis în 1997,
dar nu a fost aplicat. Bamberski a acuzat Franţa că "i-a sacrificat
fiica" pentru a-şi menaja relaţiile cu Germania şi i-a scris
preşedintelui de atunci Jacques Chirac.
Între timp, Dieter Krombach a fost condamnat în ţara sa în 1997 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz sexual asupra unei paciente de 16 ani. De asemenea, a fost condamnat în iulie 2007 la doi ani şi patru luni de închisoare pentru escrocheri