MENIU

U21 - Insulele Feroe-România 0-4, în preliminariile pentru EURO 2011

Foto: www.romaniansoccer.ro

Naţionala U21 a României a trecut, sâmbătă, de reprezentativa similară a Insulelor Feroe, scor 4-0, în deplasare, într-un meci din preliminariile pentru Campionatul European din 2011, şi a urcat pe primul loc în clasament.

Golurile tricolorilor antrenaţi de Emil Săndoi au fost marcate de Rusescu (10, 55), Gângioveanu (35) şi Torje (66). Gazdele au evoluat cu un om mai puţin pe teren din minutul 63.

Selecţionerul Emil Săndoi a declarat imediat după meci, pentru NewsIn, că este foarte mulţumit de jocul prestat de elevii săi: "Am făcut un meci foarte bun şi mă bucură foarte mult acest rezultat. Îmi pare bine că am tratat cu seriozitate partida încă de la început şi nu am avut niciun fel de probleme. Am început foarte bine campania de calificare la turneul final şi sper să continuăm la fel de bine".

Într-un alt meci din Grupa 1, disputat tot sâmbătă, Letonia a trecut de Andorra cu scorul de 4-0. Până acum, s-au mai disputat partidele Rusia-Andorra, scor 4-0, şi România-Andorra, scor 2-0.

Clasament: 1. România 6p (2 jocuri), 2. Rusia 3p (1j), 3. Letonia 3p (1j), 4. Moldova 0p (0j), 5. Insulele Feroe 0p (1j), 6. Andorra 0p (3j).

Etapa viitoare: Insulele Feroe-Rusia (9 iunie).
Mai multe articole despre:
Emil Săndoi