MENIU

Tunul de sunet, o nouă armă pentru a împrăştia manifestanţii

Foto: AP

O nouă armă pentru împrăştierea manifestanţilor a fost folosită cu ocazia Summitului G20 de la Pittsburgh: tunul de sunet. Nu sunt cunoscute încă efectele noii arme asupra sănătăţii.

Manifestanţii cunosc deja gazele lacrimogene, tunurile de apă şi loviturile de baston. Cu ocazia Summitului G20, protestatarii cu avut ocazia să se familiarizeze cu ultima găselniţă a forţelor de ordine: un sistem care emite un sunet strident, insuportabil, menit să descurajeze orice adunare în vecinătatea sa, scrie Le Figaro.

La prima vedere, tunul seamănă cu o antenă parabolică, amplasată pe o maşină de poliţie. Aparatul nu este însă conceput pentru a primi un semnal, ci pentru a emite unul, care se poate propagă până la trei kilometri, la aparatele cele mai performante.

Un blogger care a participat la protestele de la Pittsburgh a scris că a circulat printre manifestanţi zvonul că, dacă ar fi ţipat din toate puterile, s-ar fi ameliorat durerea, aşa că s-au tot auzit urlete. Altă variantă ar fi fost să se poziţioneze în spatele maşinii de poliţie, pentru că undele tunului sunt transmise unidirecţional. 

Potrivit presei americane, reprezentanţii oraşului au declarat că este pentru prima oară când o asemenea armă este îndreptată înspre populaţie în Statele Unite. La San Diego, un aparat similar a fost cumpărat de un şerif, dar s-a hotărât să fie folosit doar la propagarea de mesaje informative.Tunul sonor a fost testat şi de armata americană în Irak.

Calificat drept armă cu letalitate redusă, dispozitivul cu unde acustice este încadrat în categoria armelor destinate să neutralizeze opozanţii, fără a provoca răni mortale.

Nivelul de sunet pe care îl poate atinge aparatul este de 150 de decibeli, mai mare decât cel de la lansarea unui avionîn condiţiile în care cel normal este de 60 de decibeli. Expunerea prelungită la un astfel de sunet poate dăuna auzului şi crea o stare de sufocare. Alte efecte mai grave nu au fost încă descoperite. 

Tunul nu fost folosit la capacitatea maximă în timpul manifestaţiilor de la Pittsburgh. 

Mai multe articole despre:
decibeli