MENIU

Trupa Mixhell a susţinut, vineri, un super-show la Bucureşti

Foto: www.trashmenagerie.com

Fanii muzicii electro au avut parte de o seară incendiară. Renumita trupă Mixhell a susţinut un concert live la Bucureşti, pe 26 iunie 2009, în club Fabrica, începând cu ora 20.00. Show-ul din România face parte din turneul european de promovare a celui mai recent album „Mixhell Da Boom”.

În opening act, au performat cei de la Junkyard, Gojira, Unlocka şi AKM. Reprezentanţii Mixhell le promit fanilor un spectacol dinamic şi exploziv, în cadrul căruia vor putea asculta piese precum Easy love favelablast, The kids are alright sau Radio Libido. Preţul unui bilet este de 35 de lei şi a putut fi achiziţionat de pe site-ul www.ticketpoint.ro sau la intrarea în club.

Mixhell, renumitul proiect al lui Iggor Cavalera, ex. baterist Sepultura, reprezintă una dintre cele mai de succes trupe electro originare din Brazilia.

După mai bine de 10 ani petrecuţi alături de Sepultura, Cavalera a adoptat un stil total diferit, dând naştere proiectului Mixhell. Trecerea de la trash metal, stil care l-a consacrat, la electro a fost una foarte fericită pentru Iggor Cavalera, iar în numai trei ani Mixhell a pătruns în universul electro, devenind una dintre cele mai apreciate trupe din Europa.


Mai multe articole despre:
concert