Tribunalul Vaslui duce o lipsă acută de judecători
Situaţie fără precedent la Tribunalul Vaslui. Lipsa de judecători şi de fonduri ar putea paraliza activitatea instituţiei. Tribunalul Vaslui are datorii de peste patru milioane de lei către diverşi furnizori.
"A crescut numărul de şedinţe, am intrat azi, conduc şi mâine şedinţa şi miercuri la recursuri", a declarat Diana Sirghi, vicepreşedinte tribunal.
"În cazul în care criza se acutizează, există posibilitatea ca activitatea instanţelor să fie blocată, nemaiputând fi asigurată activitatea completelor de judecată, cauzele se vor amâna", a spus Nicolae Parpalea, preşedinte tribunal.
Mai mult, Tribunalul Vaslui se zbate în sărăcie, după ce a primit doar 12% din bugetul necesar funcţionării în bune condiţii. În luna decembrie, de exemplu, suma alocată a fost de numai 30.000 de lei dintr-un necesar de trei milioane de lei.
Din cauza datoriilor, Poşta Române nu mai preia corespondenţa de la Tribunalul Vaslui. Astfel, nicio citaţie nu mai ajunge la persoanele care au dosar pe rol. Instituţia trebuie să plătească Poştei restanţe ce depăşesc 40.000 de lei. Cele mai vechi facturi neachitate sunt din luna septembrie a anului trecut.