Tribunalul Bucureşti a decis arestarea jandarmului bucureştean care ar fi luat 4.000 de euro mită
Tribunalul Bucureşti a decis, joi, arestarea preventivă pentru 29 de zile a subofiţerului de la Unitatea Specială 78 Jandarmi Pază şi Protecţie Instituţională urmărit penal pentru că a luat 4.000 de euro de la o persoană căreia i-a promis că o va ajuta să se angajeze într-o structură a MAI.
În luna august, persoana care dorea să se angajeze ca subofiţer în cadrul Inspectoratului Jandarmeriei Române i-a oferit jandarmului suma de 4000 de euro în schimbul ajutorului la examenul de admitere. După a lună de zile, cetăţeanul a fost contactat de jandarm, care l-a îndrumat să se înscrie la un concurs pentru ocuparea unor posturi de agenţi de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, spunându-i să "totul este aranjat" pentru ca el să fie admis. Cetăţeanul a fost declarat respins la proba sportivă, motiv pentru care a încercat să-şi recupereze cei 4.000 euro, dar fără succes.
În aceste condiţii, cetăţeanul a trimis o petiţie la Direcţia Generală Anticorupţie, în care l-a denunţat pe jandarm. În cursul lunii august 2009, jandarmul i-a returnat o parte din bani, respectiv 2.000 lei, promiţând ca ulterior să-i restituie întreaga sumă.
Pe timpul desfăşurării anchetei, conducerea unităţii de jandarmerie a pus la dispoziţia procurorilor DGA toate datele necesare soluţionării acestui caz. În prezent, subofiţerul este pus la dispoziţie, urmând ca în funcţie de rezultatele anchetei să fie declarat nevinovat sau, în caz contrar, să suporte consecinţele legale, se mai arată în comunicatul DGA.