Trenurile blocate la Tg. Jiu de protestul impiegaţilor şi-au reluat circulaţia după trei ore
Protestul spontan al impiegaţilor de mişcare din staţia Tg. Jiu a dus, pe 30 iunie, la întârzieri între 40 de minute şi trei ore ale unor trenuri şi la restituirea biletelor deja vândute în Gara Târgu Jiu.
Călătorii au aşteaptat să se deblocheze traficul feroviar, iar mecanicii de locomotivă rămaşi în gară au primit semnalul verde după mai bine de trei ore de aşteptare.
Două trenuri, unul accelerat şi unul personal, au fost blocate de către impiegaţii de mişcare din Tg. Jiu, care au recurs la un protest spontan, fiind nemulţumiţi de viitoarele disponibilizări din sistem şi de schimbarea programului de lucru începând cu 1 iulie.
Directorul regionalei CFR Craiova, Victor Frăsinoiu, a declarat la postul Realitatea TV, că impiegaţii de mişcare din staţia Tg. Jiu, în jurul orei 18.00, când trebuia să aibă loc schimbul turelor, nu au vrut să predea serviciul, în semn de protest faţă de programul de lucru stabilit pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie. "Datorită lipsei de personal la funcţia de impiegat de mişcare am luat hotărârea ca, începând cu data de 1 iulie, pe anumite intervale de timp, respectiv tura de zi şi turele de sfârşit de weekend - de vineri de la ora 19.00 până luni de dimineaţa la ora 7.00-, să se lucreze cu formaţii reduse, în scopul asigurării concediilor de odihnă la întreg personalul fără a angaja cheltuili suplimentare de natură salarială cu salariaţii noştri", a declarat Frăsinoiu.