Trei tineri din Vaslui, aflaţi în arest preventiv, au săpat în peretele celulei, pentru a evada
Trei tineri de 17 ani, aflaţi în arestul IPJ Vaslui pentru viol, respectiv furt, s-au ales cu dosare penale pentru tentativă de evadare şi distrugere, după ce au săpat în peretele celulei, reuşind să disloce o cărămidă şi o porţiune din zid, cu intenţia de a evada.
Evenimentul s-a produs la sfârşitul lunii iunie, însă abia acum a fost dat publicităţii. Cei trei tineri se aflau în aceeaşi celulă şi aşteptau dispunerea trimiterii în judecată. Tinerii au rupt banduri metalice din paturi, iar cu aceste bucăţi metalice au săpat în peretele camerei de arest, sub fereastră. În cursul unei nopţi, cei trei au reuşit să sape o gaură de aproximativ 30 de centrimetri, iar dimineaţa au acoperit orificiul săpat în perete cu o bluză, intenţionând să-şi continue operaţiunea în noaptea următoare.
"Spaţiul creat în zidul camerei a fost descoperit la predarea serviciului, de către personalul arestului, fapt pentru care a fost întocmit dosar penal. Cei trei minori sunt cercetaţi şi pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de evadare şi a infracţiunii de distrugere. Faţă de aceştia s-au derulat şi procedurile disciplinare, s-a dispus suspendarea dreptului de a primi vizite pe o perioadă determinată şi au fost transferaţi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.
IPJ Vaslui s-a constituit parte civilă în proces, solicitând ca inculpaţii să fie obligaţi să achite cheltuielile aferente reparaţiilor la peretele în care au săpat. Aceasta este prima încercare de evadare din arestul IPJ Vaslui.