MENIU

Trei sferturi dintre firmele din România şi-au redus activitatea din cauza crizei

Foto: shutterstock.com

Şapte firme din zece şi-au redus activitatea, iar unele sunt în pragul falimentului. Este situaţia pe primele patru luni ale anului pe care oamenii de afaceri au prezentat-o guvernanţilor. Patronatele spun că măsurile luate de Executiv sunt insuficiente şi cer alte ajutoare pentru mediul de afaceri. Printre acestea, scutirea de taxe şi impozite pentru cei care fac investiţii.

Datele strânse de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii arată că în intervalul ianuarie-aprilie 2009, trei sferturi din firme şi-au încetinit motoarele pentru că nu mai au bani. Mai mult, 15% dintre aceste companii cu probleme sunt aproape de faliment.

Oamenii de afaceri spun că nici măsura prin care firmele pot cere amânarea plăţii restanţelor către buget timp de şase luni nu-i ajută prea mult. Şi asta fiindcă firmele trebuie să îndeplinească prea multe condiţii pentru a obţine această păsuire de la stat. Întârzierea capitalizării CEC şi Eximbank este o altă problemă pentru patroni pentru că astfel nu pot face rost de bani.

Nu în utimul rând, patronatele cer ca programul Prima Casă să fie aplicat doar pentru construcţia de locuinţe noi pentru ca astfel să fie încurajate investiţiile în România.