Trei cazuri confirmate de gripă porcină în Germania
Germania are trei cazuri de gripă porcină confirmate, informează AFP.
Autorităţile medicale din Bavaria anunţaseră miercuri primul caz confirmat de gripă porcină din Germania, aceasta devenind a treia ţară europeană în care s-a confirmat prezenţa virusului.
Germania a anunţat marţi că a plasat sub observaţie trei
persoane care prezentau simptome de gripă porcină. Este vorba de trei
persoane din sudul Germaniei, dintre care un cuplu căsătorit care a
fost în vacanţă în Mexic, a precizat Joerg Hacker, preşedintele
Institutului Robert Koch (RKI), centru epidemiologic federal. Două
dintre ele sunt în curs de însănătoşire, a precizat el.
Luni,
Ministerul german de Externe a sfătuit populaţia să nu călătorească, pe
cât posibil, în Mexic, ţară care pare să fie focarul iniţial al acestei
boli.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a afirmat că Germania menţine în
prezent dispozitivul său de reacţie în faza trei, care prevede o
intensificare a supravegherii, dar nu presupune măsuri particulare.
În afară de Germania, dintre ţările europene, Spania şi Marea Britanie
au mai confirmat prezenţa gripei porcine pe teritoriul lor.