MENIU

Trei autoturisme s-au răsturnat pe drumul spre Rânca, în judeţul Gorj, din cauza poleiului

Sursa:europafm.ro

Doi gorjeni au ajuns la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu cu mai multe traumatisme, după ce autotursimul în care se aflau s-a răsturnat în afara carosabilului pe drumul ce duce spre Rânca, iar pe acelaşi tronson alte două autoturisme au ieşit în afara carosabilului din cauza poleiului.

Şoferii celor trei autoturime au pierdut controlul volanului şi s-au răsturnat în afara carosabilului, din cauza poleiului.
Un bărbat de 56 de ani, din Novaci, a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) cu fractură deschisă la gambă şi luxaţie de cot, după ce, într-o curbă, a pierdut controlul volanului şi maşina pe care o conducea s-a răsturnat.

"A fost adus un pacient care are o fractură deschisă de gambă şi luxaţie la cot. Un alt bărbat, care era cu el în maşină, acuză dureri la umăr şi cot. Au fost implicaţi într-un accident rutier la Rânca", a spus Ramona Oprea, medic la UPU Târgu-Jiu.

Alte două maşini s-au răsturnat, din cauza poleiului, dar nu au fost victime. "O echipă de salvamontişti, care venea spre Târgu-Jiu, a întâlnit pe drum două autoturisme care ieşiseră în afara carosabilului. Au acordat primul ajutor victimelor, care erau doar şocate de ceea ce se întâmplase. Din cauza faptului că au pornit la drum cu maşinile neechipate, fără lanţuri şi fără cauciucuri de iarnă, din cauza poleiului, au ieşit în afara carosabilului", a declarat Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj.
Mai multe articole despre:
accident rutier Târgu-Jiu polei Rânca carosabil