MENIU

Trei accidente grave, în mai puţin de 24 de ore pe DN1, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile meteo

Foto: lchsmusic.com

Trei accidente rutiere grave, soldate cu trei morţi şi zece răniţi, s-au produs, în decurs de mai puţin de 24 de ore, pe DN1, în judeţul Sibiu, pe tronsonul Sălişte - Apoldu de Sus, cauza fiind neadaptarea vitezei la condiţiile meteo-rutiere, informează Centrul Infotrafic al IGPR.

Primul accident, în care şi-au pierdut viaţa trei persoane, iar alte patru au fost rănite, s-a produs vineri seară, în jurul orei 20:30. Conducătorul unui autoturism nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă, în condiţii de ploaie şi carosabil umed, iar maşina a pătruns pe contrasens, a acroşat un autotren, după care a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Din cauza acestui accident, traficul rutier a fost întrerupt aproximativ două ore.

Al doilea accident s-a produs sâmbătă, în jurul orei 14:30. Conducătorul unui autotren nu a adaptat viteza într-o curbă, în condiţii de ploaie şi carosabil umed, autovehiculul a derapat, a pătruns pe contrasens şi a lovit un parapet. Şoferul şi un pasager au fost răniţi, iar traficul rutier s-a desfăşurat îngreunat timp de aproape o oră.

Tot în jurul orei 14:30, din cauza nedaptării vitezei  într-o curbă, în condiţii de ploaie şi carosabil umed, o maşină în care se aflau cinci tineri a derapat, a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat de cinci ori în afara părţii carosabile. Trei tineri au fost accidentaţi uşor, iar un al patrulea grav, având şanse minime de supravieţuire.