Traian Băsescu şi Emil Boc au participat la Consiliul European de vară
Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc au participat, la Bruxelles, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene, dar şi la summitul Partidului Popular European.
Unul dintre principalele subiecte ale summitului UE de vară l-a constituit situaţia economică şi financiară din statele membre. Liderii europeni au examinat cel mai recent raport al Consiliului privind rezultatele măsurilor adoptate la nivel naţional sau european pentru depăşirea crizei.
Printre temele abordate s-au aflat şi aspecte legate de dezvoltarea durabilă, problema imigraţiei ilegale, Tratatul de la Lisabona şi situaţia din Afganistan şi Pakistan.
Liderii europeni au discutat şi despre desemnarea viitorului preşedinte al Comisiei Europene, în condiţiile în care mandatul actualului preşedinte, Jose Manuel Barroso, se apropie de final.