MENIU

Traian Băsescu şi Emil Boc au discutat vineri la Palatul Victoria despre descentralizare

Foto: NewsIn

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc au discutat vineri depre descentralizarea administraţiei şi despre aplicarea bugetului pe anul în curs, au declarat pentru NewsIn surse guvernamentale.

Preşedintele a sosit la Palatul Victoria în jurul orei 17:40 şi a plecat cu puţin timp înainte de ora 19:00, discuţia dintre cei doi oficiali fiind privată.

Înainte de discuţia cu şeful statului, premierul a avut o întâlnire cu miniştrii responsabili cu descentralizarea. Miercuri, premierul le-a cerut miniştrilor, în cadrul şedinţei Executivului, să prezinte săptămâna viitoare un plan de aprobare a actelor normative necesare procesului de descentralizare.

Întrevederea celor doi oficiali are loc înainte de deplasarea pe care Traian Băsescu o va face, duminică, la reuniunea informală a şefilor de stat şi de guvern ai UE, dedicată dezbaterilor pe tema depăşirii crizei economice şi financiare.

La reuniunea de la Bruxelles preşedintele Băsescu va discuta cu liderii statelor UE despre criza economică şi efectele sale asupra Europei de Est. De asemenea, este posibil ca şeful statului să discute cu reprezentanţi ai Comisiei despre paşii pe care România îi face pentru înlăturarea monitorizării Justiţiei.

Aplicarea bugetului pe anul în curs, tocmai promulgată zilele acestea de către şeful statului, a fost şi ea discutată la Palatul Victoria, al treisprezecelea salariu şi salariul de merit pentru profesori fiind teme de discuţie între preşedinte şi premier.