Traian Băsescu s-a întâlnit cu Elena Udrea, la o terasă din Neptun
Preşedintele Traian Băsescu, împreună cu soţia sa, Maria, şi cu fiica cea mare, Ioana, s-au întâlnit sâmbătă seară, la o terasă din staţiunea Neptun, cu ministrul Turismului Elena Udrea şi cu soţul acesteia Dorin Cocoş.
La ieşirea din restaurant, Traian Băsescu nu a făcut declaraţii presei.
"Ministrul Turismului, Elena Udrea, s-a aflat pe litoral, unde a participat la mai multe evenimente legate de promovarea turismului românesc. Aseară a mers la o terasă din staţiunea Neptun. La ora la care a ajuns Elena Udrea la terasă, întâmplător acolo se afla şi preşedintele ţării, Traian Băsescu, cu familia şi mai mulţi politicieni. Preşedintele a plecat mai repede, iar doamna ministru Elena Udrea a mai rămas la terasă", potrivit unui comunicat transmis de biroul de presă al Ministerului Turismului.
De asemenea, Elena Udrea, întrebată ce a discutat cu preşedintele ţării, a răspuns: "Nimic, pentru că era atâta gălăgie acolo, era muzica atât de tare încât nu s-a putut discuta nimic mai mult decât bună seara, cum vă simţiţi. Îmi imaginez că dacă oamenii vor să discute lucruri, aşa cum auzeam prin presă astăzi, de taină, în nici într-un caz nu se duc într-un loc public, unde sunt 100 şi ceva de turişti, care toţi vor să facă poză cu preşedintele".