MENIU

Traian Băsescu regretă că participarea sa la şedinţa de Guvern a fost politizată

FOTO: NewsIn

Administraţia Prezidenţială a emis luni un comunicat de presă în care Traian Băsescu îşi exprimă regretul că liderii politici din România au politizat excesiv prezenta sa în şedinţa de Guvern din 14 iunie.

Şeful statului a făcut un apel către partide şi instituţii să lase deoparte orgoliile şi interesele de partid şi să colaboreze pentru limitarea efectelor crizei şi continuarea reformelor.

Potrivit comunicatului de presă, şeful statului este hotărât să continue să îşi exercite atribuţiile conferite de Constituţia României, inclusiv cele referitoare la participarea la şedinţele de Guvern.

Traian Băsescu a ţinut să precizeze politicienilor interesaţi, în special celor aflaţi în campanie electorală, că a participat la şedinţa de guvern ca urmare a invitaţiei formulate de primul ministru al Guvernului României, Emil Boc.

Potrivit Constituţiei României, articolul 87 (al.1 şi al.2) "Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii. Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă".