Traian Băsescu, pus la colţ de profesori. \"Credeţi că vom mai avea răbdare până în 2015 să crească salariul?\", i-a spus o profesoară
Criză politică, buget, criză economică, proteste, campanie electorală, concedii fără plată, cuvinte care abia schiţează România sfârşitului de an 2009. Din avalanşa de acuzaţii, promisiuni, ameninţări şi temeri, vocea calmă a unei femei deznădăjduite face linişte în sală, la întâlnirea din candidatul Traian Băsescu şi cadrele didactice. Preşedintele recunoaşte că nu ştie ce salariu are un învăţător, dar promite că, până în 2015, leafa va creşte mult. Sună promiţător, i se răspunde preşedintelui-candidat. Dar anul 2015 este atât de departe când câştigi 1.400 de lei pe lună.
Băsescu a declarat, într-o dezbatere pe tema sistemului de
educaţie, că succesul implementării noii legi
depinde de doi factori vitali: "de dascăli, dacă vor accepta această
lege, şi de administraţia locală".
Traian Băsescu a subliniat că sistemul de educaţie românesc din
prezent nu poate asigura evoluţia pozitivă a României, iar deprecierea
sistemului îi are ca responsabili pe oamenii politici şi sindicatele.
"Dacă s-a produs o depreciere a sistemului de educaţie românesc, şi s-a
produs, dacă există o nealiniere a sistemului la standardele europene,
şi există, sunt doi responsabili: oamenii politici şi sindicatele, care
au făcut un tandem formidabil cu o singură ţintă", a spus preşedintele.
El a adăugat că sistemul de educaţie "nu a făcut nimic consistent
pentru a răspunde nevoilor forţei de muncă", acesta fiind rezultatul
compromisului politic excesiv, "făcut pentru a asigura simpatia
dascălilor".
Traian Băsescu le-a răspuns
întrebărilor profesorilor, care i-au imputat că salariile sunt foarte
mici. Preşedintele le-a replicat că, potrivit legii educaţiei salariul
profesorilor din mediul preuniversitar va creşte cu peste 70% până în
2015, răspunsul său stârnind râsetele şi ironia sălii. "Credeţi că vom
mai avea răbdare până în 2015?", i-au replicat dascălii. "Nu cred că
veţi mai avea răbdare, dar sunt convins că veţi face tot ce trebuie
pentru ca în clasa dumneavpoastră elevii să fie bine pregătiţi, pentru
a putea beneficia de finanţare", le-a spus Băsescu. El le-a mai spus că
"nimeni nu poate garanta creşterea salariilor într-un moment de criză
economică".
Preşedintele a mai susţinut că, "oricât de mult nu le-ar place profesorilor, actul de educaţie nu este echivalent cu cumpărarea unui bilet de tren" şi le-a repetat că actualul sistem de educaţie nu este performant.