MENIU

Traian Băsescu: Nu cred că FMI, UE şi BCE vor cere mărirea TVA sau desfiinţarea cotei unice

Foto: bloombiz.ro

Preşedintele Traian Băsescu a declarat într-o emisiune televizată că acordarea împrumutului pentru România nu va fi condiţionat de mărirea taxelor şi a impozitelor, şeful statului precizând că nu crede că FMI şi UE nu vor cere României să renunţe la cota unică sau să mărească TVA.

Preşedintele Băsescu a spus că a urmărit condiţiile pe care FMI şi UE le-au impus celorlate ţări care au obţinut în ultima vreme împrumuturi.

"Spre exemplu, au făcut reduceri de TVA cu această ocazie sau au redus fiscalitatea pe venit, pe profit. Păi, noi avem deja un TVA redus, la 19%. Măsura este luată. A două măsură: reducere de fiscalitate. Noi avem flat-tax-ul, 16% impozit", a spus şeful statului referindu-se la exemplul Ungariei.

"Ar fi anti-economic să ni se ceară să mărim aceste două taxe majore", a mai spus Băsescu. "Ţineţi cont că FMI-ul nu e singur. Echipa de negociere cu România este cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi cu reprezentanţi ai Băncii Centrale Europene", a mai spus şeful statului, care a arătat că "România nu va putea fi pusă în situaţia de a face altă politică decât politica generală europeană".

"Eu nu cred că Fondul, UE şi BCE vor cere României mărirea TVA-ului sau că vor cere desfiinţarea taxei unice şi să trecem din nou pe impozite pe venituri uriaşe. Se va lucra în altă parte, cred eu", a mai spus Băsescu.