Traian Băsescu: Noua Lege a educaţiei elimină aspectul de afacere din învăţământ
Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că noua Lege a educaţiei va elimina aspectul de afacere din sistemul de învăţământ.
"Cu certitudine noua Lege a educaţiei va pune capăt transformării sistemului de educaţie într-o afacere, transformării sistemului de educaţie într-un sistem care produce diplome, doctorate, masterate fără acoperire în crearea de competenţe. Sistemul de evaluare pe care îl introduce noua lege îl aşează pe fiecare acolo unde este. Nu vor mai avea toate universităţile, nici măcar cele acreditate, dreptul de a face masterate sau doctorate. Vor fi foarte multe universităţi care vor avea dreptul să licenţieze, puţine care vor putea organiza masterate şi foarte puţine care vor putea organiza doctorate. Acest lucru va restabili ordinea, ierarhia şi credibilitatea în sistemul de educaţie românesc", a afirmat şeful statului la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, în faţa a zeci de profesori, cadre universitare şi studenţi.
Şeful statului a mai afirmat că a observat la sistemul universitar românesc un proces de degradare a loialităţii faţă de locul de muncă în condiţiile în care mai mulţi profesori universitari predau la cinci, şase, şapte universităţi.
Totodată, Băsescu a criticat şi membrii ai administraţiei, fie locale fie centrale, care decid peste noapte să devină cadre universitare: "Prefecţi, inspectori la Curtea de Conturi, parlamentari, miniştri, subprefecţi, toţi erau profesori universitari, toţi deveniseră capabili peste noapte să predea generaţiilor viitoare şi să-i facă să obţină o diplomă egală cu cea a universităţii din Cluj sau a Universităţii din Iaşi. Era o nevoie absolută de a stabili ordinea în sistemul de educaţie românesc şi reorganizarea sistemului în crearea de competenţe".
Şeful statului a subliniat că se aştepta la o reacţie vehementa din partea studenţilor marilor centre universitare, deoarece multitudinea de diplome afectează şi credibilitatea acestora. "Eu mă asteptam la o reacţie a studenţilor din universităţile cu tradiţie pentru că valul, munţii de diplome, de doctorate, aruncate pe piaţa muncii în România şi nu numai, - din păcate am reuşită să împânzim Europa- diplome de multe ori fără acoperire a pregătirii studentului, a absolventului afectează şi credibilitatea centrelor universitare mari, cu tradiţii şi performanţă. Cred că era timpul să se pună capăt acestui mod de a dezvolta sistemul de educaţie românesc şi proba că era nevoie de o nouă legislaţie este chiar faptul că pe vechea legislaţie această dezvoltare a fost posibilă în România", a spus şeful statului.
Traian Băsescu a ţinut să explice studenţilor motivul pentru care a ales să le vorbească despre noua lege a educaţiei şi avantajele ei: "Am vrut să ştiţi de ce, ca şef al statului, am vrut să mă implic în găsirea unor soluţii, fără să le dau, fără să le impun, dar lăsând specialiştii să vorbească şi încercând să protejez noua legislaţie de o dezbatere în Parlament, care ar fi adus atatea amendamente încât probabil nu am mai fi recunoscut legea la ieşire. Sigur, probabil se va constata că nu sunt perfecte noile legi, eu am convingerea că princpiile utilizate sunt corecte, bune şi probabil cu uşoare ajustări în timp, în funcţionare, vor fi cele care vor duce la perfecţiune aceste legi, pentru a fi total aplicabile", a precizat el.
Preşedintele Traian Băsescu a subliniat că educaţia care are ca obiectiv crearea de competenţe este o prioritate strategică în UE şi speră că dezvoltarea unui sistem performant de educaţie va permite ca România să aibă specialişti care să-i ducă economia la un nivel înalt de competitivitate.
Preşedintele României, Traian Băsescu, a vizitat joi la Cluj-Napoca, Institutul Oncologic "Ioan Chiricuţă", unde a felicitat conducerea unităţii medicale pentru rezultatele obţinute în activitate şi l-a decorat pe directorul acesteia, Alexandru Irimie, cu Ordinul Naţional de Merit în grad de Cavaler. Şeful statului a mai vizitat Universitatea Tehnică Cluj-Napoca şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară.