Traian Băsescu, Mugur Isărescu şi Emil Boc s-au întâlnit cu reprezentanţii FMI
Traian Băsescu, Mugur Isărescu şi Emil Boc s-au întâlnit marţi cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) la Palatul Cotroceni. Fondul a terminat evaluarea economică şi socială a României.
La Palatul Cotroceni, preşedintele ţării, premierul şi guvernatorul BNR au discutat ultimele detalii ale creditului cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional.
Întâlnirea a avut loc în contextul în care specialiştii de la Washington au finalizat evaluarea economică şi socială a ţării noastre.
Întâlnirea a survenit după o altă întâlnire care a avut loc tot marţi la Cotroceni în jurul prânzului, acolo unde au fost prezenţi primul ministru şi mai mulţi miniştri democraţi-liberali. Este vorba despre o întâlnire la care a participat şi preşedintele Traian Băsescu, la care nu au fost invitaţi şi social-democraţii, deşi s-au discutat probleme importante de care se ocupă în prezent Guvernul, printre care şi împrumutul de la FMI.
O misiune a Fondului Monetar Internaţional a fost prezentă la Bucureşti în perioada 11-25 martie ca să discute despre un posibil program al FMI pentru România, "parte a unui pachet multilateral de finanţare", la care mai iau parte Uniunea Europeană (UE) şi Banca Mondială (BM).