MENIU

Traian Băsescu: Libertatea câştigată acum 20 de ani poate fi pierdută dacă nu este apărată, dacă ne pierdem încrederea de a fi noi înşine

<descriere>

Preşedintele Traian Băsescu a ţinut un discurs în deschiderea dineului oficial organizat la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naţionale a României.

\"Sărbătorim la 1 decembrie ziua naţională a României, deoarece simbolizează unitatea noastră statală. Ziua de 1 decembrie 1918 a fost un moment încare voinţa politică a reflectat voinţa naţiunii. 1 decembrie 1918 trebuie să rămână un  model pentru acţiunea oamenilor politici. Numai atunci când voinţa naţiunii se refelctă în voinţa politică se realizează adevărata unitate naţională. Astfel de mo,mente nu se obţin uşor. Astfel de momente presupun curaj şi luptă.Sunt convins că unul dintre învăţămintele care se pot desprinde din lecţia de la 1 decembrie 1918 este că solidaritatea naţiunii se poate realiza dacă la baza ei se află valorile noastre comune\", a declarat preşedintele.

Preşedintele a vorbit despre valorile care îi unesc pe români, dar şi despre cei care şi-au dat viaţa pentru ţară: \"Ziua naţională este ziua când avem datoria de a reafirma valorile care ne unesc: dragostea de ţară, respectul pentru tradiţiile noastre, respectul pentru celelalte popoare, încrederea în democraţie şi în statul de drept şi în sensul construcţiei europene. Credem în toate aceste valoriu şi ştim că doar respectândule în fiecare zi vom putea deveni mai prosperi, mai solidari şi mai încrezători în viitor. Azi ne amintim cu toţii cei care au iubit atât de mult România încât şi-au jertfit viaţa pentru ea. Lor le datorăm şansa de a ne fi dezvoltat ca o naţiune suverană. Lor, tuturor celor care au luptat în  războiul de independenţă, în cele două războaie mondiale, celor care au luptat împotriva comunismului şi împotriva regimului totalitar în decembrie 1989, tuturor celor care reprezintă România pe frontul împotriva terorismului şi pentru democraţie. Lor  le datorăm faprul că existăm ca stat ca o naţiune care cunoaşte bine preţul libertăţii\".

Traian Băsescu a amintit în discursul său de Revoluţia din 1989. \"Acum 20 de ani ne-em eliberat de comunism. Am trăit împreună miracolul Revoluţiei, dar am trăit împreună şi multe dezamăgiri.  În toate aceste momente am învăţat că pentru a regăsi cu adevărat unitatea noastră esenţială a fost şi este libertatea. Libertatea câştigată acum 20 de ani poate fi pierdută dacă nu este apărată, dacă ne pierdem încrederea de a fi noi înşine şi în valorile care ne unesc. Nu trebuie să cedăm tentaţiei de a ne vedea doar defectele şi greşelile.  O privire lucidă este o privire echilibrată care cuprinde şi lucrurile bune şi pe cele rele. Numai o astfel de perspectivă ne poate de imboldul de a depăşi momentele dificile chiar şi atunci când ele par imposibil de depăşit\".


Succesul desemnării lui Dacian Cioloş în funcţia de comisar europeana fost amintită în discursul de la Cotroceni: \" În aceste zile ne putem mândri cu un succes major al politicii europene a României.  Nominalizarea candidatului nostru domnul Dacian Cioloş drept comisar pentru agricultură  şi dezvoltare rurală.  Coincidenţa face ca ziua de 1 decembrie 2009 să fie şi ziua intrării în vigoare al Tratatului de la Lisabona. Este un semn al destinului pentru România, este un pas important al construcţiei europene pentru România, un pas pe care România l-a făcut odată cu celelalte 26 de state ale Uniunii chiar de Ziua noastră naţională.  Noutăţile aduse de acest tratat îi vizează pe toţi cetăţenii români care sunt şi cetăţeni europeni. Tratatul de la Lisabona consolidează rolul României în interiorul Uniunii prin faptul că greutatea votului ţării noastre în UE este în acord cu mărimea populaţiei. Tratatul este de asemenea un pas importnt către o mai mare democratizare a instituţiilor europene. Toate proiectele instituţiilor europene vor fi transmise parlamentelor naţionale inclusiv celui din România\".

Preşedintele nu a scăpat ocazia de a vorbi despre reforma statului şi despre  referendumul care a fost validat. \"După 20 de ani de la căderea comunismului România intră într-o nouă etapă a modernizării sale. Piatra de hotar a fost pusă zilele acestea când a avut loc prima validare a unui referendum naţional  ce deschidea calea revizurii constituţiei. Această premieră istorică ne arată nouă liderilor politici că românii vor să aibă un stat reformat mai modern, mai democratic şi mai eficient. La construcţia unei Românii moderne contribuie şi cei zece milioane de români aflaţi în afara graniţelor ţării\".